Persuasiunea reprezintă convingere, acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. Prin predica persuasivă se urmărește a fi rostită acea predică de convingere, având ca scop convingerea celui care ascultă. În Sfânta Scriptură găsim importanța predicii, importanța cuvintelor rostite de către un predicator ca fiind o cale prin care Dumnezeu vorbește oamenilor, ca fiind o acțiune de impact spiritual, o oportunitate de a lucra împreună cu Dumnezeu și un mod de a împlini marea însărcinare.
Predicarea trebuie să fie un principiu primordial al creșterii și extinderii Bisericii pe întreaga suprafață a globului pământesc, ea trebuie să implice proclamarea adevărului și chemarea la acest adevăr. În cultura postmodernistă este imposibil de separat ceea ce oamenii cred de ceea ce ei sunt, fiindcă se spune că a crede ceva face respectivul ca lucrul să fie adevărat. Astfel, s-a ajuns acum ca adevărul să însemne doar o preferință personală și o convingere personală.
Una dintre cele mai cunoscute părți a învățăturii Domnului Isus Hristos o găsim în Predica de pe Munte, unde găsim sistemul de valori creștine, standardele etice, devotamentul religios, stilul de viață și genul de relații care trebuie să-i caracterizeze pe creștini în comparație cu lumea din societatea contemporană.
Prin această predica Domnul Isus a urmărit trei obiective atunci când a rostit cuvintele predici, și anume să spună ucenicilor Săi ce este adevărata neprihănire, care diferă de neprihănirea falsă a cărturarilor și fariseilor; să descrie legile Împărăției și principiile spirituale pe care le folosește El în guvernarea vieților oamenilor; și să coreleze mesajul Său cu Legea Vechiului Testament și cu tradițiile fariseilor și ale cărturarilor.
În structura Predicii de pe Munte, Fericirile indică o nouă istorie începută cu Domnul Isus și faptul că relația credinciosului cu Dumnezeu trece pe o altă treaptă și capătă o nouă semnificație. Fericirile descriu trăsăturile de caracter ale unui adevărat urmaș al lui Isus.
Domnul nostru Isus apelează frecvent la metafore care exprimă adevărul incontestabil al faptului că creștinii pot să joace un rol hotărâtor în schimbarea lumii, creștinul având o influență în lume. Pentru a fi eficace, creștini trebuie să-și păstreze asemănarea cu Hristos, la fel cum sarea trebuie să-și păstreze caracterul salin.
Neprihănirea creștinului este ilustrată de Isus Hristos prin cele șase principii importante din Vechiul Testament, pe care le-a interpretat în lumina vieții pe care a trăit-o El fără să altereze standardele morale ale Lui Dumnezeu. El sa oprit la motivații, atitudini, și la intenții interioare nu numai la fapte exterioare, arătând astfel faptul că răul și păcatul izvorăsc din interiorul ființei, din inima omului.
Domnul Isus a vorbit despre milostenie, rugăciune și post, lucruri care nu ar trebui să lipsească din viața unui credincios, pentru a avea o viață plină de biruință, și roditoare în ceea ce privește faptele bune, arătând astfel evlavia creștinului.
Creștinul și îngrijorarea este o altă latură pe care Domnul Isus o dezvoltă în Predica de pe Munte, o latură a închinării credinciosului înaintea lui Dumnezeu, fiind încrederea deplină în Dumnezeu.
La încheierea învățăturilor date în Predica de pe Munte, Domnul Isus vorbește despre raporturile cu semenii a credinciosului care cunoaște de acum voia lui Dumnezeu prin înțelegerea Vechiului Testament. Porunca legată de cumpătare și perfecțiune, ca o împlinire a așteptărilor Vechiului Testament, urmată de o concluzie care ne pune înainte două căi, doi pomi, două afirmații, doi zidarii.
Domnul Isus încheie Predica de pe munte cu o pildă în care sunt ilustrate adevărurile învățăturile Sale. Ilustrația prezentată ne arată că doi oameni au construit fiecare o casă care arătau frumos și păreau rezistente, dar la venirea furtunii una s-a prăbușit. Motivul: Fundația! Cel al cărui casă nu s-a prăbușit a așezat casa pe o fundație solidă, iar cel a cărui casă s-a dărâmat reprezintă o credință falsă. Activitățile religioase și ceremoniile nu pot înlocui ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu, de voia Lui.
Privind la predicarea persuasivă, ajungem la concluzia că predicatorii care folosesc această formă de predicare sunt sinceri în umblarea lor cu Dumnezeu, și rămân la călăuzirea Duhului lui Dumnezeu pentru ca mesajul să fie cu autoritate, clar și deslușit, iar cel care ascultă mesajul să ia decizii importante în viața sa.
Am putut observa că predicarea a existat de-a lungul secolelor, ajungând până în zilele noastre, bucurându-ne de roadele Evangheliei. Persoanele care au transmis mesajul Scripturii de-a lungul timpului au avut o viață de studiere a ei, în care au aprofundat și citit Scriptura pentru a ajunge să o înțeleagă și să poată expune oamenilor învățăturile sfinte prin predicare.
Modelul așezat de Domnul Isus a fost complet diferit, El a fost și este un model desăvârșit de care lumea de azi are mare nevoie. Timpurile s-au schimbat, dar Evanghelia nu s-a schimbat, ea trebuie predicată în continuare, pentru ca omul să înțeleagă clar solia lui Dumnezeu adresată lui.

Olar Emanuel