Istoric

 

 

Istoric al Bisericii Penticostale Micălaca, scris de pastor Cornel Borlovan.

La graniţa de vest a României, se aflムsituat judeţul şi oraşul care poartă acelaşi nume: ARAD. În partea de Est a oraşului nostru la circa doi kilometri se găsea comuna Micălaca, despărţită de oraş prin linia CFR care leagă oraşul Timişoara de Arad. Prin extinderea oraşului în anii 1947 a€“ 1948, comuna Micălaca a fost inclusă în municipiul Arad, devenind cartierul din Est al oraşului.
La începutul secolului al XX-lea, s-a aprins flacăra penticostală în SUA şi s-a extins în întreaga Europa. În România, flacăra penticostală s-a aprins pentru prima dată în comuna Păuliş a€“ judeţul Arad, în anul 1922, iar în data de 10 septembrie al aceluiaş an, s-a deschis prima Biserică Penticostală din România în casa soţilor Gheorghe şi Sida Bradin, la Păuliş. A doua Biserică Penticostală s-a deschis în comuna Cuvin jud. Arad, iar a treia Biserică Penticostală din România în anul 1923 în comună Micălaca.
Primii convertiţi la credinţa penticostală în Micălaca, au fost: familia văduvei Danciu Sofia, compusă din fiica Marica cu soţul Gheorghe Tisler, fiica Elisabeta, fiul Paşcu şi Nuţu Ardelean.

În scurt timp la acest grup s-au alăturat mai multe persoane care se adunau într-o cameră pusă la dispoziţie de către văduva Danciu Sofia din locuinţa ei, situată pe strada Renaşterii nr. 84, loc unde a funcţionat biserica până la sfârşitul anului 1946.

Despre perioada de început a bisericii din Micălaca, văduva Danciu Sofia ne relată că penticostalii de atunci erau cuprinşi de o dragoste deosebită, o dăruire şi un spirit de sacrificiu aşa încât nu le era greu să se deplaseze până la Păuliş la Bradin Gheorghe pentru lămurirea unor probleme, şi aceasta pe jos, o distanţă de circa 22 km dus. Până la consolidarea bisericii, Bradin Gheorghe şi soţia lui, Sida, s-au deplasat la Micălaca în foarte multe rânduri unde au făcut şcoală biblică cu sfaturi şi îndemnuri, dând răspunsuri la problemele care se ridicau.

 

În anul 1926 existau în judeţul Arad şase biserici penticostale în comunele: Păuliş, Cuvin, Micălaca, Măderat, Pâncota şi Şoimoş. În continuare nu s-a mai putut ţine o evidenţă a ordinii apariţiei bisericilor penticostale, deoarece, ca şi o explozie, au luat fiinţă mai multe biserici, atât în judeţul Arad, cât şi în celelalte judeţe ale ţării.

În anul 1928, Ecaterina, fiica văduvei Danciu Sofia, s-a căsătorit cu Urlea Gheorghe din localitatea Măderat judeţul Arad şi s-au stabilit în Micălaca.

După mutarea lui Urlea Gheorghe în Micălaca, el a fost ordinat presbiter, fiind primul slujitor în Micălaca, cât şi în bisericile noi înfiinţate: în cartierul Bujac din Arad, Curtici, Sânleani, Pecica, Sânicolaul Mic, Horia, etc. Legătura cu Bradin Gheorghe la Păuliş, precum şi cu bisericile pe care le deservea, se făcea mai uşor, deoarece Urlea Gheorghe se deplasa cu bicicleta.

La 16 aprilie 1932, din cauza topirii rapide a zăpezilor din munţi, apele râului Mureş au crescut, ameninţând să inunde oraşul Arad. Pentru a cruţa oraşul, autorităţile de atunci au hotărât să spargă digul în dreptul comunei Micălaca şi apele au inundat Micălaca, ajungând în unele zone la 1,5m până la 2,5m înălţime. Oraşul a fost salvat, dar comuna Micălaca a stat în apă mai multe săptămâni. În acest timp, foarte multe case s-au prăbuşit. O minune a fost faptul că a rămas în picioare casa de pe strada Renaşterii nr. 84, unde funcţiona biserica penticostală. Toate casele din jur s-au năruit. Această casă este şi astăzi în picioare. Extinderea credinţei penticostale a înfuriat la culme oficialităţile eclesiastice din judeţul Arad, care împreună cu jandarmeria au pornit acţiune de prigoană religioasă împotriva credincioşilor penticostali. Batjocurile, ameninţările, arestările, molestările şi alte măsuri abuzive, n-au putut împiedica extinderea credinţei şi în alte judeţe ale ţării.

Chiar şi în aceste condiţii, bisericile au continuat să-şi desfăşoare activitatea. Serviciile religioase aveau loc fie ziua, fie noaptea pe ascuns. În mai multe rânduri, Urlea Gheorghe a fost ameninţat, amendat şi bătut, culminând cu batjocura şi bătăile primite în comuna Curtici – Arad. Venit la Curtici pentru actele de cult cu Olariu Mihai şi încă vreo patru bărbaţi, au fost reclamaţi de preotul ortodox la secţia de jandarmi. Aceştia au venit, i-au luat şi i-au dus la secţia de jandarmi, unde au fost batjocoriţi şi bătuţi într-un mod atât de crunt, încât dupa bătaie, mai multe zile în şir, n-au putut înghiţi decât lapte. Olariu Mihai după această bătaie, a rămas cu urmări toată viaţa.

Urlea Gheorghe a fost un bun cântăreţ şi cunoscător al notelor muzicale, şi a înfinţat la Micălaca primul cor în anul 1935, alcătuit din bărbaţi, femei şi copii care puteau cânta. De asemenea, a înfiinţat şi o orchestră de mandoline, alcătuită din copii, care în anul 1936 a cântat la Micălaca, Păuliş şi alte biserici din jur. În această orchestră am activat şi eu, şi una din surorile mele mai mari.

Atitudinea duşmănoasă şi prigonirea dusă împotriva credincioşilor penticostali, a culminat în intervalul dintre cele două războaie mondiale sub regimul Antonescu care a interzis toate bisericile neo-protestante, pe tot timpul cât a durat războiul. S-au făcut presiuni pentru a obliga credincioşii penticostali să treacă la Biserica Ortodoxă, iar copiii să fie botezaţi de preoţi ortodocşi. Mulţi credincioşi drept pedeapsă au fosti trimişi pe frontul rusesc pe linia intâi, alţii au fost închişi în temniţe condamnaţi pe mulţi ani, unii nu s-au mai întors niciodată acasă. Îmi amintesc că în anul 1944, după ce frontul a depăşit graniţele ţării, au fost eliberaţi din închisoarea de la Arad, un grup de credincioşi penticostali din Moldova, Bucovina şi Basarabia şi după eliberare au venit la biserica penticostală din Micălaca. Credincioşii din Arad, i-au ajutat cu alimente şi cu ce au putut.

La începutul lunii octombrie 1944, când linia frontului a depăşit graniţa de Vest, iar luptele se desfăşurau pe teritoriul Ungariei, Biserica Penticostală din Micălaca a început din nou să funcţioneze tot în vechiul loc de pe strada Renaşterii nr. 84, unde locuia Urlea Gheorghe cu familia. Se adunau aici şi alţi credincioşi penticostali din cartierele Aradului, întrucât Micălaca era singura biserică penticostală funcţionabilă în Arad. Printre cei care frecventau biserica erau: Florea Iulian cu familia, Şandru Trandafir, Stan Petru cu soţia, Mocanu Gheorghe cu soţia, Socaciu Ioan cu familia, Grada Stefan, şi alţii.

 

În data de 25 mai 1945 la Arad s-a desfăşurat Conferinţa privind reorganizarea Asociaţiei Penticostale, când s-a ales primul, Comitetul de conducere de după război compus din: Bradin Gheroghe – preşedinte, Olariu Mihai – vicepreşedinte, Şandru Trandafir – secretar general şi Urlea Gheorghe – casier central. Aprobarea provizorie a Asociaţiei a fost la data de 23 decembrie 1946, iar la data de 14 noiembrie 1950, prin Decret Prezidenţial a fost recunoscut Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.

În anul 1945, prin luna Septembrie, la Micălaca, s-a oficiat de către Olariu Mihai, primul botez în apa după război, unde s-au botezat în râul Mureş mai multe persoane, atât din Micălaca cât şi din împrejurimi.

În a doua parte a anului 1945, Florea Iulian, Şandru Trandafir şi alţi fraţi din cartierul Arad – Grădişte, în înţelegere cu Urlea Gheorghe, au deschis în Grădişte pe strada Moga, o Biserică Penticostală, deservită cu acte de cult de către Urlea Gheorghe. După deschiderea bisericii din Grădişte, la Micălaca 4-5 duminici la rând serviciile divine au fost sistate, iar membrii şi copiii mai mari, mergeam la Grădişte, cu scopul de consolidare a noii biserici. Deplasarea se făcea pe jos, întrucât atunci, nu erau mijloace de transport în comun.

În ziua de Rusalii, 6 Iunie 1946, s-a oficiat la Biserica Penticostală Micălaca al doilea botez în apă de dupa război. Bisericile s-au reorganizat şi la botez au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi de la bisericile din jur. S-au botezat peste 60 de persoane, tineri, bărbaţi şi femei din Arad şi împrejurimi. Serviciul divin de evanghelizare s-a ţinut în curte sub cerul liber, iar serviciul pentru botez , s-a ţinut pe malul râului Mureş, unde s-a oficiat botezul. La serviciul de mărturisire şi botez au participat pionieri ai credinţei penticostale din judeţul Arad: Bradin Gheorghe, Olariu Mihai, Urlea Gheorghe, Domsa Niculae şi Balau Gheorghe. Tot pe malul râului s-a oficiat după botez, Cina Domnului, pentru cei botezaţi, cât şi multor persoane care au cerut acest lucru la care au slujit cei menţionati mai sus.

La această sărbătoare, pentru prima dată dupa reorganizare a cântat fanfara din Şoimoş-Arad, înfiinţată şi instruită după război. La sfârşit toată mulţimea prezentă s-a bucurat la o masă de dragoste întinsă pe ştergare pe iarbă verde. – La acest botez, m-am botezat şi eu cel care consemnez acest istoric.

La sfârşitul anului 1946, biserica a fost silită să se mute într-o altă casă cu un spaţiu mult mai mare, tot pe strada Renaşterii la nr. 29. Nici aici nu am stat mult, şi la sfârşitul anului 1948 ne-am schimbat din nou domiciliul cu biserica, tot pe strada Renaşterii, la nr.2/A, unde Biserica Micălaca funcţionează şi în prezent. Dacă la început biserica utiliza numai 1/3 din suprafaţa imobilului, pe parcurs, datorită creşterii numărului de membri, spaţiul destinat bisericii s-a extins, iar în prezent biserica foloseşte integral suprafaţa imobilului, la care s-a adăugat şi o anexă.

La sfârşitul anului 1952, după terminarea stagiului militar, timp în care formaţiile de cor şi orchestra au stagnat, reîntors la Micălaca, am reorganizat corul cât şi orchestra, care continuă să funcţioneze de atunci până în prezent.

Menţionăm că Urlea Gheorghe a slujit ca păstor în Biserica Penticostală din Micălaca, începând din anul 1928, până în anul 1962, cu o întrerupere de şase ani între 1952 şi 1958. În acest timp, în primii trei ani a fost păstor Borlovan Cornel, iar în următorii trei ani, Stănuş Ilie. Din anul 1962 şi până în prezent, păstor al bisericii este Borlovan Cornel.

Pavel Budean, român emigrat în SUA, care a corespondat cu Bradin Gheorghe din anul 1922, a venit în România în anul 1924, şi a efectuat primul botez în apă pentru bisericile penticostale, în râul Mureş. După cel de al doilea război mondial, el a fost primul care a vizitat ţara în toamna anului 1956. A vizitat Aradul, Bucureştiul şi alte câteva localităţi. În una din duminici a vizitat Biserica Penticostală Micălaca, unde serviciul s-a desfăşurat în curte şi prin fotografiile făcute se păstrează această frumoasă amintire.

Sub regimul comunist, anii 1955 – 1964, au fost anii cei mai grei. Politica de îngrădire religioasă a început prin impunerea forţată a reducerii serviciilor religioase din lăcaşurile de cult, care au fost limitate la sâmbătă seara şi duminica până la orele 14. (2 p.m.)

S-a trecut apoi la desfiinţarea orchestrelor şi a fanfarelor, după care s-a trecut la operaţiunea “arondărilor“. S-au desfiinţat o serie de biserici, iar unii păstori au fost inlăturaţi. Biserica Penticostală Micălaca a fost propusă pentru desfiinţare, dar rugăciunile stăruitoare ale Bisericii şi intervenţia lui Dumnezeu a făcut ca ea să rămână printre bisericile aprobate.

În anul 1968 am mărit spaţiul destinat pentru sala de cult, utilizând acum 2/3 din suprafaţa imobilului. Nu am avut probleme cu autorităţile din cauza zidurilor demolate, deoarece acestea fiind în interior, lucrarea de consolidare s-a executat repede şi nu s-a popularizat. Ne-am bucurat de pace şi liniste până în decembrie 1975, când din imobil s-a eliberat ultimele două camere şi anexele iar biseica s-a extins, utilizând tot spaţiul imobilului.

Transformarea şi consolidarea s-a executat într-un timp foarte scurt, dar s-a ajuns la cunoştinţa autorităţilor care s-au sesizat şi cu care am avut greutăţi, întrucât politica religioasă era de îngrădire şi desfinţare, nu de mărirea spaţiilor Bisericilor. În final am fost amendaţi dar transformarea făcută a rămas nemodificată. Ne-am bucurat de linişte circa trei ani.

În anii 1978-1979, în urma unor reclamaţii insistente făcute la Sfatul Popular al Municipiului Arad, am fost somaţi să refacem imobilul la starea iniţială şi întrucat ne-am opus categoric, biserica a fost acţionată în judecată. Procesul s-a desfăşurat la judecătoria şi Tribunalul din Arad, care a durat circa doi ani şi s-a finalizat cu o sentinţă în defavoarea Bisericii. Se cerea refacerea zidurilor la starea iniţială şi o amendă foarte mare dată Bisericii. În tot acest timp, Biserica făcea tot timpul intervenţii prin rugăciuni la Dumnezeu.

Am făcut cinci intervenţii şi la cele mai înalte foruri din conducerea ţării şi a judeţului, dar nu am refăcut zidurile şi nici nu am plătit amenda cu toate somaţiile pe care le-am primit.

După plecarea familiei Sârb Ştefan în S.U.A., în anul 1985, imobilul în care funcţiona Biserica, a devenit proprietate a Statului Român. Biserica a fost obligată să facă contract de închiriere, care s-a derulat până în anul 1997 luna iulie, când întreg imobilul şi partea aferentă din curte şi grădină a fost concesionată pe timp de 99 ani de Biserica Penticostală Micălaca.

Imobilul în care Biserica funcţiona, are o vechime de 125 ani şi începând din anul 1948, a fost transformat şi adaptat în mai multe rânduri ca lăcaş de cult. În prezent imobilul nu mai suportă modificări, iar suprafaţa existentă nu este suficientă pentru membrii şi copiii care frecventează serviciile Bisericii.

Începând din anul 2001, în scopul construirii unui nou lăcaş de cult, s-au făcut intervenţii la autorităţile municipale pentru obţinerea unui teren. După mai multe discuţii şi demersuri, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin bunăvoinţa Consilului Local al Municipiului Arad, în luna mai 2003 s-a aprobat în favoarea Bisericii Penticostale Micălaca concesionarea pe o perioadă de 49 de ani, a unui teren de 1817 metrii pătraţi, situat la 18 m distanţă de imobilul existent al Bisericii.

La sărbătoarea inaugurării noii clădiri a bisericii din 17 August 2008 au participat peste 1000 persoane, între care oaspeţi de peste hotare, oficialităţi, reprezentanţi ai bisericilor. După momentul solemn din curtea biserici şi taierea panglicii, sala şi spaţiosul hol de intrare s-au umplut până la refuz. Pastorul Borlovan Cornel a citit un istoric al bisericii, apoi au luat cuvântul pe rând cei implicaţi în această lucrare, slujitori din comunitatea penticostală, baptistă şi adventistă, din ţară şi din diaspora.

Dacă în 2008 s-a deschis o pagină nouă în istoria Bisericii Penticostale din Micălaca prin lărgirea locaşului de închinare, astăzi dorim ca Domnul să lucreze în ogorul ales şi binecuvântat cu mână tare şi braţ întins! Fie un timp de bucurie în acest loc pentru toţi fraţii micălăceni, români de pretutindeni şi sufletului călător, pornit spre Împărăţia Cerurilor! (Evrei 13:14).

Dumnezeu să vă binecuvânteze!