
Dacă în 2008 s-a deschis o pagină nouă în istoria Bisericii Penticostale din Micălaca prin lărgirea locaşului de închinare, astăzi dorim ca Domnul să lucreze în ogorul ales şi binecuvântat cu mână tare şi braţ întins! Fie un timp de bucurie în acest loc pentru toţi fraţii micălăceni, români de pretutindeni şi sufletului călător, pornit spre Împărăţia Cerurilor! (Evrei 13:14)
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
![]()

Dorim ca acest spațiu virtual să-ți fie de real folos și să te încurajeze pe calea credinței!
![]()
„Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru noi cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi întelepciunea lui Dumnezeu.”
(I Cor. 1:22-24)
Oamenii au aşteptările şi dorinţele lor. Unii, ca şi iudeii odinioară, doresc să vadă mereu minuni, iar alţii, la fel ca şi grecii, doresc întelepciunea. Preferinţele oamenilor sunt diverse şi foarte diferite.
Aşa era şi în biserica din Corint: unii aveau inima legată de Pavel, alţii erau legaţi de Apolo, alţii de Petru, iar alţii pretindeau că sunt doar ai lui Hristos. În fond, ei erau dezbinaţi şi se certau unii cu alţii, datorită ambiţiilor lor fireşti şi a imaturităţii lor spirituale. Apostolul Pavel nu îi laudă şi nu le dă dreptate nici unora, nici altora, ci caută să Îl aducă în centrul atenţiei pe Hristos cel răstignit, chiar dacă El pentru iudei era o pricină de poticnire, iar pentru neamuri o nebunie.
Dar de ce oare Hristos cel răstignit şi nu Hristos cel înviat sau cel înălţat la cer? Şi acum, ca şi atunci, pentru unii, Hristos cel răstignit rămâne o piatră de poticnire.
Ucenicii Domnului n-au dorit un Hristos răstignit. Petru, chiar L-a mustrat spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ţi se întâmple aşa ceva!” (Mat.16:22). Un Hristos răstignit, este o pricină de batjocură: „Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare de pe cruce şi vom crede în El!” (Mat.27:42) Iar profetul Isaia vorbeşte despre El ca fiind „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” Cu un răstignit nu se aliază nimeni. Chiar şi cei care i-au fost prieteni, îl părăsesc. Răstignitul are doar acuzatori şi batjocoritori, care se cred stăpâni pe situaţie.
Totuşi, dincolo de aparenta înfrângere, Hristos cel răstignit, biruieşte! El biruieşte în mod paradoxal, prin dragoste! El biruieşte prin jertfă! Primul rod al biruinţei Lui a fost tâlharul de pe cruce. Apoi a venit rândul sutaşului să exclame: „Cu adevărat, Omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”(Matei 27:40) Apoi, rând pe rând ucenicii se conving de dumnezeirea...
Stropi de înțelepciune
Niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi.
Richard Wurmbrand